joi, 9 decembrie 2010

SUCUK

INGREDIENTE:
3 kg carne de vită
3 kg carne oaie grasă
usturoi
sare, piper, boia de ardei
maţe de vacă

MOD DE PREPARARE:
Carnea este tocată fie la maşina de tocat fie la cuţit. Usturoiul este curăţat şi pisat. Într-un vas mare se amestecă carnea de vită, carnea de oaie, usturoiul (se pune după gust). Se condimentează după gust, sucukul poate fi cât de picant dorim. Acest amestec se umple în maţul de vacă. Se pune la uscat.
Din păcate şi acest produs este făcut din ce în ce mai puţin în gospodăriile turceşti, cu toate că gustul acesta nu îl regăsim la sucukul care se găseşte în comerţ. Îmi amintesc cu plăcere sfârâitul sucukului în tavă pe care îl mâncam iarna alături de murături sau mâncarea de fasole.

Niciun comentariu: